Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, iata, regele vampirilor!
Sper sa va placa!^^
Povestea mea:
Intuneric! Atat de intuneric. Singurele momente de lumina sunt acelea in care cate o raza a lunii sa etrecoara printre norii desi. Stau intinsa pe dealul de langa casa lui...si astept...Astept... Ma intreb uneori oare se va intoarce dupa mine? Raspunsul este clar in mintea mea, dar sufletul nu accepta orice as face. Nu-mi pot lua gandul de la el... dar...va trebui sa ma ridic si sa merg mai departe. Picioarele mele se misca si fara sa-mi dau seama sunt in picioare si ma indrept catre casa mea. Prin minte nu imi trec decat momentele acelea frumoase dintre noi doi si...acel moment blestemat in care a plecat si mi-a promis ca se va intoarce dupa mine. Mergeam incet pe strada intunecata, imi era foame si nu stiam ce sa fac. Era deabia a treia mea zi ca vampir si nu am mai fost singura pana acum. Mi-a promis...mi-a promis ca se va intoarce dupa mine si va avea grija de mine. El m-a facut asa, el ar trebui sa ma invete. Am ajuns acasa, las lumina stinsa si merg pe pipaite pana in capatul scarilor, urc lent fiecare treapta si ma indrept catre camera mea. Imi era atat de foame incat imi vevea sa mananc chiar si un soarece, dar nici pe ala nu il aveam. M-am asezat pe podea, langa pat, m-am ghemuit si am inceput sa plang. Nu foamea si durerile corporale erau cele care ma faceau sa plang, ci faptul ca imi era dor de el. Stateam in liniste, cand am auzit usa de la intrare deschizandu-se. Scartaia. M-am panicat teribil, ochii mi s-au inrosit brusc. Auzeam pasi pe scari. Mirosul...mirosul asta imi e cunoscut, Enrique..., este el! A venit, asa cum mi-a promis. Intra la mine in camera, iar eu sar de gatul lui, acesta ma imbratisaza.
-Ai venit! Spun eu plangand.
-Ti-am promis ca voi veni! Cum sa nu vin?Spune el cu o voce blanda. Ochii mei erau din nou albastri. Il privesc, atat de aproape pot observa foarte usor stralucirea ochilor lui negri, atat de frumosi.
-Enrique...
-Ce e? Esti bine?
-Imi e foame...dar nu am de gand sa beau sange uman...eu nu pot face asta...
-Ba o vei face! Nu vei musca pe nimeni, stai linistita m-am ocupat eu de asta...
-Pai, atunci...cum?
-Se numeste donare de sange, tu vei bea sangele care deja nu mai este in corp. Uite! Spune el intinzand o sticluta de sange.
-...Nu pot!
-Ba poti si o vei face! Iau sticluta din mana lui si ma fortez sa iau o gura.
-E dezgustator!
-Stiu...dar trebuie!
-Enrique...eu ce fac acum? Nu am unde sa merg. Cum ma voi descurca?Ce voi face aici?
-Ti-am zis eu ca te las aici?Vei veni cu mine!
-Dar eu nu m-am nascut vampir asa ca tine, cei din clanul tau nu ma vor cacepta!
-Ba da! Eu sunt regele vampirilor, tu vei fi sotia mea, iar ei nu vor spune nimic.
-Esti sigur? Nu vreau sa-ti cauzez probleme!
-Sunt mai sigur ca niciodata. Imi intinde mana si plecam impreuna din orasul meu natal, plin de orori si amintiri neplacute.Ajunge la un castel infiorator! Noaptea se sfarsea rapid, iar noi ne pierdeam energia putin cate putin. Ne grabim si intram in castel. Ne intampina un barbat inalt si foarte musculos cu o privire atat de rece incat ar putea ingheta o flacara. Enrique il priveste urat si ma trage dupa el pana in camera sa. O incapere farte mare si plina de nimicuri pe care el le colectioneaza se
secole.Ma asez tematoare pe marginea patului sau iar el vine catre mine lent.
-Poti dormi! Spune el cu aceeasi voce calda.
-Si tu? Eu am putina treaba dar voi veni repede inapoi. Promit!
-Bine! Ma lungesc in pat iar el ma inveleste. Aud cum el iese din camera. Incerc sa adorm...dar se aud zgomote, mult prea multe zgomote. Aud pasi pe hol, sunt grabiti.Usa e data de perete, intr-un zgomot puternic, iar eu tresar.Era Enrique, era ingrijorat, ma i-a in brate si ma rideca din pat.
-Ai incredere in mine! Spune el cu o voce tremurata.
-Bi...ne! Auzind cele spuse de mine, sare impreuna cu mine prin fereastra inchisa, eram la etajul 7. Pentru un moment m-am speriat, dar a trebuit sa am incredere in el, asa ca am rasuflat adanc si m-am
calmat.Am cazut peste el.
-Iubito, esti bine?
-Eu nu am nimic, dar tu?
-Sunt bine! Sa mergem. Se ridica si ma trage dupa el prin padurea deasa. Am alergat prin padure cateva ore bune. Ne-am oprit pe marginea unui lac.
-Enrique, ce s-a intamplat.
-Au...au zis ca te vor omora!
-Si?
-Si eu nu pot trai fara tine!
-Enrique...
-Te iubesc!
-Si eu te iubesc! Il imbratisez.
-Multumesc!
-Si acum...ce facem?
-O vom lua de la inceput...impreuna!
Sfarsit!